freelancing

Interviu: Maximilian și Ștefana Peev – un stil de viață diferit, prin trăirea pasiunilor la rang de artă!

Am tot spus de-a lungul timpului în diferite postări și în articole că freelancing-ul este un stil de viață mai mult decât orice altceva. Este mai mult decât o profesie. Este un mod de a trăi. Am scris despre asta și aici.

În freelancing de cele mai multe ori este vorba despre a-ți asuma o viață așa cum ți-o dorești tu, fără limitări și fără temeri. Nu mulți oameni pot face asta.

Însă, printre cei care au reușit se află și Max și Ștefi – 2 tineri care ne-au povestit în cadrul unui interviu cum au început ei și cum arată stilul lor de viață, datorită freelancing-ului pe domeniul care i-a pasionat din totdeauna: traveling-ul

Să aflăm mai jos o poveste frumoasă despre freelancing așa cum doar Max și Ștefi ne pot spune!

Cum  ați descoperit pasiunea pentru călătorie, foto & video și social media?

Ștefi:

  • Hello, eu voi începe să îți spun cum mi-am descoperit pasiunea de a călători și Max despre  foto video.  În primul rând, de când eram mică îmi doream să pot călătorii în jurul lumii și să pot să câștig bani, doar că mi s-au distrus visele atunci când mi s-a spus că ceea ce visez eu este inaccesibil și atunci am încercat să găsesc toate meseriile care mă puteau aduce mai aproape de ceea ce eu visam să fac . Am fost  stewardesa ani de zile în Germania, după am lucrat pe un vas de croazieră câteva luni, după aceea am lucrat la o agenție de turism și făceam tot ce se lega de turism . Am făcut voluntariat, unde erau implicați turiști, la festivaluri de teatru,  orice avea legătură cu a pleca sau a cunoaște oameni care călătoresc, iar după un timp am observat că lucrurile acestea m-au dezvoltat, dar cel mai mult mi-au crescut cumva imaginea fiindcă am început să mă documentez din călătoriile mele, să fac poze și video. Și de aici l-am întâlnit pe Max, care așa și-a descoperit pasiunea foto -video, continuă Max.

Max:

  • Da exact, așa a început totul. Eu îmi doream să fiu actor când eram mai mic, dar după aceea mi-am  dat seama că mai există o latură care se ocupă de partea asta de filme și video și țin minte, când eram în America, cu Ștefi și ea mă ruga să îi fac poze, să o  filmez pentru vlog, iar noi chiar începusem pe partea asta de social media și m-am îndrăgostit de tot ce înseamnă background work-ul din spatele camerei, de a face poze și video, de a aduce acest lucru la nivelul de artă și am încercat să mă bazez mai mult pe partea asta și de acolo a pornit și la mine partea asta de foto și video. Deci, cumva prin ajutorul ei mi-am descoperit eu pasiunea.

Nu v-a fost greu să începeți? Cum ați renunțat la confortul unei  „vieți stabile” – o viață promovată atât de intens de societate?

Ștefi:

  • Nu a fost deloc greu să începem, deoarece  nici unul dintre noi nu și-a dorit lucrul acesta, nici unul nu și-a dorit să lucreze dintr-un punct anume, să fie limitat la anumit program, așa că din start am plecat, intrebandu-ne: “Cum putem să avem libertatea pe care o vrem?” și știam că se poate prin online.

 Max :

  • Cred că e foarte important în viață să știi și ceea ce nu vrei înainte să știi ceea ce vrei, fiindcă așa început la mine.  Eu știam clar ceea ce nu voiam să fac și ceea ce nu voiam să ajung înainte să știu ceea ce voiam să fac cu adevărat, știam că nu vreau să am un job  fix știam că nu mai vreau să merg la școală, eu nu am urmat o facultate, Ștefi a urmat o facultate de marketing, dar eu am ales să nu urmez una. Știam că nu voiam să stau într-un singur loc și să lucrez într-un job corporativ sau să fiu angajatul  cuiva, așa că de aceea eram dispus să fac orice ca să ajung freelancer și ca să îmi poți să îmi câștig banii de unul singur când voiam de unde voiam.

Credeți că faptul că sunteți un cuplu cu interese comune vă avantajează?

Ștefi:

  • Din punctul meu de vedere cred că ne avantajează foarte mult, deoarece sunt multe cupluri care își doresc lucruri diferite, până și eu am o grămadă de mesaje de la fete care mi-au spus că ele și-ar dori să călătorească, dar soții lor nu vor asta, sau poate invers și atunci normal că intervin anumite discuții și oamenii nu se mai întâlnesc în acel punct dar odată ce au foarte multe țeluri comune, principii valori, dorințe, pe care vor să le atingă împreună, este mult mai ușor de gestionat totul fiindcă amândoi trag la aceeași căruță, lucrează pentru aceeași construcție în viață, au același punct comun și atunci, cumva asta ne dorim amândoi, amândoi ne doream familie, ne doream să călătorim, ne doream să lucrăm în online și așa s-au atins foarte multe subpuncte.

Max:

  • Da, exact . La noi a fost o sinergie de principii și de scopuri comune,  adică de la început aveam același scopuri și era mult mai ușor să le atingem și să doborâm obstacolele, dacă lucram doi la același lucru și nu unu, adică întotdeauna trăgeam câte doi, ca o forță la pătrat în care fiecare a venit cu skill-ul lui și cunoștințele lui și completându-ne un am ajuns un Dream Team, să reușim  să facem noi doi tot ce este de făcut. Așa, treptat reușim să ne construim o companie: We are one.

Care este țelul vostru în viață?

Ștefi:

  • Dacă mă întrebai acum 1 an, cu siguranța ar fi fost mai diferit, însă acum văzând că încep sa ating din obiectivele propuse, treaba se schimbă, in sensul ca acum  un an,  dacă m-ai fi întrebat, ți-aș fi răspuns că avem libertatea de a călători oriunde în lume și ne putem trăi viața liberi pe orice insula sau în orice loc, însă acum văzând că încep lucrurile sa se întâmple, scopurile se mai schimba pentru ca vrei din ce in ce mai mult, ceea ce într-un fel este bine, dacă știi să mulțumești si sa fii recunoscător.

Cred ca mi-as dori pe viitor sa ne mărim cât mai mult compania, sa ne mărim cât mai mult familia si vrem să ajutăm cât mai mult, să dăm cât mai departe, să unim comunitatea “We are one”, să putem să conectăm lumea și a îi învățam pe cat mai mulți tineri din România că pot avea și ei asta. Totuși  eu am vorbit foarte mult despre educație si faptul că pe mine școala nu m-a format, ci educația. Aici este problema, pentru ca mulți au școala, dar nu au educație, aceea necesara din cărți, care sa le spună: “Poți sa faci orice, chiar dacă nu ai un loc de muncă deocamdată.” sau poți “Munci angajat, dar cu surse si din alta parte”, pentru ca daca ai informații poți sa faci lucrurile in moduri diferite, dar daca nu ai acces la ele si nimeni nu-ti spune ca se poate…. 

Tocmai de asta tinerii ajung sa trăiască într-o “bula”, crescând cu ideea ca trebuie sa urmeze aceeași păși pe care societatea ii impune, fiindcă altfel nu vor reuși in viața sau sa atingă succesul. Și chiar eu am crezut in asta până la un anumit punct si nu spun ca tocmai ceea ce zicem noi este cea mai buna varianta, dar este varianta care a funcționat pentru noi si o varianta pentru mulți alți tineri din Romania pe care I-am cunoscut in călătoriile noastre , care la fel, sunt fericiți si au mult mai multa libertate decata daca ar fi urmat pașii inițiali pe care școala i-a propus.

Max:

  • Iar scopul meu, un end-goal pe parcursul vieții mele este acela de a schimba lumea si de a aduce un aport in aceasta lume, unul benefic desigur. Sa duc umanitatea cu un pas mai departe, indiferent prin ce căi va fi aceasta, fie prin educație, fie prin crearea unei aplicații, nu știu deocamdată, mai vedem pe parcurs. Dar acesta este scopul meu, iar orice activitate sau lucru pe care îl fac are la baza aceasta dorință.

Cum și în cât timp ați strâns un număr atât de mare de urmăritori în social media – ce strategii ați folosit?

Max: 

  • Cred că nouă ne-a luat un număr de 4 ani de zile sa ajungem la numărul de urmăritori pe care ii avem acum, niciodată urmăritorii nu au fost un scop la noi, întotdeauna a fost pasiunea, aceea de a crea poze si video-uri, sa facem cele mai faine poze pe care să ne uitam când vom îmbătrâni, cu zâmbetul pe buze, iar urmăritorii au veni pe parcurs, pentru ca au rezonat cu valorile noastre, cu ceea ce am creat noi in online, până la urma cu felul nostru de a fi, nu?

Ștefi:

  • Da, si eu cred. Nu, nu este nimic apărut peste noapte, este multă muncă și o grămadă de platforme pe care noi lucram, timp petrecut in online, mai exact multă muncă in spate,  care nu se vede de fapt, dar o sa facem mai departe pentru ca este ceea ce ne place si nu ne poate opri nimeni, adică suntem de neoprit, așa consider eu si cu timpul doar învățam mai mult si ajungem sa avem mai multa experiența, știind exact încotro sa ne îndreptam si unde sa ne punem energia ca lucrurile sa funcționeze mai bine.

Max:

  • Și probabil clar, unii au ajuns in intervalul asta de 4 ani la probabil 1 milion de urmăritori sau unii la 500 de mii- 1 milion intr-un an, jumătate de an, dar noi am încercat întotdeauna sa nu ne prostituam si sa nu facem lucruri doar de dragul de a face urmăritori, am încercat sa inspiram valoare pentru a ajută oamenii din jurul nostru. Așa că da, probabil povestea noastră este mai plictisitoare si nu mulți au dat follow pentru a entertain, dar noi nu suntem pe modul acesta de distracție, deși suntem…

Ștefi:

  • Entertainingul este in modul nostru de viața si in călătoriile noastre, in modul nostru de a fi , nu neapărat prin ideea ca suntem foarte funny sa zic așa, să spunem de exemplu că facem stand-up, poate nu avem acest atu pe care îl au alții, sau poate nu facem lucrurile exact ca ceilalți, doar că fiecare este bine pe nișa lui, si de asta este bine in online își știe domeniul si adună audiență exact pentru ceea ce ei vor sa transmită. Normal că tot timpul educația nu o să fie așa de distractiva pentru unii, in detrimentul celor care fac entertainment, care spun glume și așa mai departe, si desigur că este greu să găsești oameni  care vor să învețe , fata de cei care vor sa se amuze, dar eu consider ca oamenii ăștia sunt de o calitate superioara si sunt oameni valoroși.

Care a fost primul loc vizitat cu banii câștigați din social media?

Max:

  • Primul loc vizitat de noi împreună a fost în Londra, cu 200 de euro am stat la un prieten în cămin, pe o saltea, pe jos. Așa am călătorit noi prima oară la 18 ani, cu doar 200 de euro economisiți, iar prima vacanță pe care am obținut-o după  doi ani de activitate in social media a fost turul in Turcia de șapte zile, totul plătit de ei, am fost în Istanbul, Bodrum și Cappadocia, asta după aproape 2 ani de activitate în social media.

Cum vă duceți la bun sfârșit misiunile acum, odată cu apariția bebelușului? E mai greu?

Ștefi:

  • Este mai greu si mai diferit, pentru ca avem preocupări diferite, timpul nu prea este In favoarea noastră, pentru că timpul pe care îl utilizam în a crea conținut si a studia mai departe ce trebuie sa face îl ducem către bebe si asta este cel mai important pentru noi, el este focusul nostru numărul unu, dar facem față si credeam ca o sa fie mult mai greu decât este in momentul de fata.

    Max:
  • Chiar și aici facem echipa, acel “dream team” intervine si ne este mai ușor decât credeam ca va fi, fiindcă întotdeauna toata lumea te sperie spunând: “Ai sa vezi ce greu o sa fie” etc. Ce as putea sa zic? Până acum a mers totul de minune, am reușit să călătorim in 3 continente până acum cu bebe, deci eu consider ca ne descurcam foarte bine. Cel puțin eu am intrat pe pilot automat încât nu mai stau sa mai gândesc sau sa judec sau sa mă plâng-nu- pur si simplu fac si gata.

    Ștefi:
  • Nouă nu ne place să ne plângem, oricum..

Max:

  • Exact, so this is it and we have to adept to the life we are living right now.

Comunitatea vă motivează să continuați?

Ștefi:

Dacă nu am primi zeci de mesaje zilnic și nu am discuta cu oamenii, cine altcineva ne-ar ajuta să continuăm? Noi  într-un fel suntem și împinși de la spate de oamenii aceștia, care vor să ne vadă și ne aduc o bucurie imensă când ne spun: ” Hai mai postați” sau “Ce faceți acolo?” , faptul că cineva te întreabă și se bucură să te vadă este o bucurie foarte mare, mai ales pentru noi gândindu-ne că ajungem să le schimbăm viața.  Am avut persoane care au plecat ca și stewardese după ce au fost la noi și după ce ne-au citit cărțile, care au venit în vacanță cu noi și și-au schimbat mindset-ul, au zis că își doresc alt stil de viață, persoane care după ce au terminat cursul nostru au început să facă bani… Pentru noi asta este fericirea supremă !

Max:

 -Primim un feedback foarte călduros de la comunitatea noastră și la fel primesc și ei de la noi, este un schimb de energie, de informații și de valoare.

Care sunt obiectivele voastre în următorii 3 ani?

Stefi:

  • Vrem sa ne găsim și un loc stabil, undeva într-o țară, în România cel mai sigur, pentru mine România este acasă, dar visul meu este șase luni să fim plecați, șase luni pe an să fim acasă, pe an… vrem neapărat să mai facem încă un copil, adică este ceea ce îmi doresc și eu și Max și cred că pur și simplu să ne dezvoltăm mai departe, să ne creștem comunitatea și să ne unim cu mai mulți oameni “We are one” să ii vizitam  prin orașe și să vină ei cu noi in vacanță… lucruri de genul acesta. Clubul meu de cărți- în mie îmi place foarte mult să stau să discut cu oamenii despre cărți și cred că mai multe școli ar fi putut face în așa fel încât să aibă colegii o oră pe lună, să se întâlnească și să vorbească despre cărțile preferate, dar în schimb ne-au băgat cărțile pe gât și ne-a obligat să le citim, astfel am trecut prin liceu cu altă viziune asupra cititului.

Max:

  • Și eu la fel.  Pentru mine numărul unu este să dezvolt partea aceasta de familie și să fim uniți, doi este să scriu o carte și trei să mărim acest concept de We are One și să putem să oferi mult mai multe experiențe oamenilor prin care ei pot să se dezvolte fie prin vacanțe, expediții , alături de noi, cursuri sau workshopuri.

Dacă un tânăr ar vrea să înceapă acum ceea ce faceți voi, care ar fi cele mai importante 3 sfaturi pe care i le-ați da?

Max:

Eu voi răspunde cu același lucru, trebuie să investească în el. Investiția în sine este cea mai importantă, să investească în cursuri, în cărți, în experiențe, pentru  a se dezvolta pe el, să poată să aibă informațiile necesare și mindset-ul  necesar pentru a avea succes în ceea ce urmează să facă în viață.  Așadar, acesta este cel mai bun sfat pe care îl pot da cuiva, să investească în cărți, cursuri și experiențe la început de drum.  Asta am făcut și noi și asta ne ajutat enorm.

Numiți o calitate sau o abilitate pe care ar trebui să o aibă cineva pentru a putea trăi din pasiunea lui.

Max:

Dacă ar fi să numesc o calitate pe care cineva trebuie să o aibă pentru a avea succes ar fi curajul. Curajul e cel mai important și asta am învățat și eu de la Stefi. Ea este genul care se aruncă din avion și își pregătește parașută în timp ce cade, eu o pregătesc de la sol exact așa cum trebuie… dar curajul este cea mai importantă calitate pe care o poți avea momentan în secolul 21, fiindcă sunt atât de mulți oameni și asta îi diferențiază pe cei care au succes de cei care nu au, deoarece cei care au succes au curajul de a începe și de a se descurca pe drum.

Aceasta este povestea lor! Povestea lui Max și a Ștefaniei, doi oameni care au ales să trăiască viața pas cu pas, așa cum și-au propus. Fără a se limita, fără a se plânge și cu un curaj nebun de a-și urma visele.

Despre Max și Ștefi puteți afla mai multe pe Instagram, pe pagina comunității lor – We are One. Acolo puteți vedea cum își trăiesc ei viața și cum se bucură de rezultatele muncii lor și de pasiunile care i-au adus împreună.

Iar despre ei puteți găsi informații și pe paginile lor personale de Insta – Max și Ștefi. Sau puteți descoperi comunitatea de pe YouTube. Aici puteți descoperi și clipurile pe care le fac cei doi împreună, pentru a vedea mai îndeaproape ce înseamnă pentru ei acest stil de viață. Descoperiți canalul aici.

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *