În ultima vreme am văzut foarte mulți freelanceri și am interacționat cu ei. Din nișe diferite: IT, marketing, media, psihologie etc. Fiind freelancer la rândul meu, mă întâlnesc des cu astfel de oameni și discutăm despre cum mai merge.
Piața de freelancing din România s-a dezvoltat foarte mult în ultimii ani. Citeam la un moment dat un studiu și, conform cifrelor, suntem peste 1 milion de freelanceri în România. Bine, dacă e să luăm cifrele oficiale. Dacă e să ne uităm strict la cei activi și cei care chiar reprezintă mediul ăsta de liber profesioniști în Ro, om fi mai puțini. Însă, concluzia e alta.
Suntem din ce în ce mai mulți freelanceri, iar asta pentru un lucru simplu: există din ce în ce mai multă cerere.
Piața de servicii din Ro s-a schimbat total în ultimii ani, s-a digitalizat foarte mult și foarte mulți oameni aleg să lucreze remote mai nou. Iar asta avantajează freelancing-ul – pentru că fiind de acasă te administrezi singur, îți organizezi singur task-urile și modul de lucru…. iar de aici și până la independență e un singur pas.
Ce se întâmplă cu veniturile unui freelancer? Și de ce a lucra remote nu înseamnă că ești freelancer?
Pentru a fi freelancer e nevoie de mai mult decât de a lucra remote. Freelancing-ul e un stil de viață. Dacă ești angajat, iar șefu te lasă să lucrezi de acasă, da, ești cool.. dar asta nu înseamnă că ești freelancer.
Un freelancer este LIBER profesionist – asta înseamnă că are propria lui entitate – are propriul SRL sau PFA, își face singur business-ul, își ține singur clienții, facturează singur, centrează și dă cu capul singur.
Prin urmare, e un fel de solo-prenor – un one man show business.
Ce se întâmplă cu veniturile unui astfel de om atunci când lucrează ca freelancer?
De cele mai multe ori, când un specialist face trecerea de la job spre freelancing, veniturile lui cresc substanțial. Sau cel puțin așa ar trebui să se întâmple.
Spre exemplu, eu când mi-am dat demisia de la job și am făcut prima dată pasul spre freelancing făceam deja x2 – x3 venituri din asta, față de salariul meu.
Apoi, când am ales să scalez, să las în urmă primii clienți și să trec la next level, am făcut din nou 3x la cei 3x făcuți deja.
Dacă ești freelancer, ești expert în ceea ce faci, dar nu reușești să câștigi măcar 2000 – 3000 euro pe lună din asta, constant, înseamnă că ai o problemă.
Ce trebuie să iei în calcul pentru a-ți crește veniturile?
Ca freelancer trebuie să iei în calcul 3 principale chestii. Am scris despre ele și aici.
Trebuie să ai o OFERTĂ UNICĂ DE VALOARE – să explici foarte clar, pe înțelesul oamenilor, cum poți să îi ajuți și prin ce servicii le poți aduce valoare specifică (măsurabilă)
Trebuie să știi cum să COMUNICI acea ofertă clienților potriviți, celor care sunt capabili să plătească la nivelul ofertei tale. Și celor care văd valoarea în ceea ce faci tu și acea valoare este una incredibil de mare pentru ei.
Și în ultimul rând, trebuie să poți să-ți identifici CLIENȚII POTRIVIȚI – cei care sunt dispuși să plătească la next level pentru serviciile tale la next level.
Treaba asta, oricât de simplă ar părea, e destul de greu de făcut cu maximă claritate. Ți-o spune cineva care face freelancing de ani de zile și încă testează și ajustează la aceste trei elemente.
Dacă vrei să crești la next level, trebuie să poți presta la next level
Asta presupune că trebuie să-ți ambalezi aptitudinile și să accelerezi procesul de învățare, așa încât să poți face muncă demnă de 2000 – 3000 euro lunar sau chiar mai mult.
Spre exemplu, prima dată când am atins pragul de 2000 de euro eram super mândru de mine. Credeam că le știu pe toate. Ei bine, aveam să aflu în doar câțiva ani cât câștigă un senior pe poziția pe care eu băgam o mulțime de muncă, ca freelancer.
Un senior câștiga în 8 ore de muncă mai mult decât mine. Și alea 8 ore erau cu program fix, fără mare bătaie de cap, căci vorbim de angajați aici…. Iar eu eram deja freelancer… deja aveam o mulțime de frecuș pe cap…. și totuși… deși mă credeam buricul pământului…. mai aveam de învățat.
Așa se face că am învățat unde greșesc, ce ar trebui să îmbunătățesc și cum să fac să iau fața acelor seniori. Pentru că, freelancer fiind, ar trebui să câștigi mult mai bine decât un angajat, fie el și TOP în firma lui.
Și uite așa am ajuns să câștig pentru prima oară de 2 – 3 ori mai bine decât un angajat TOP. Acesta a fost pragul de 5000 euro, pe care l-am depășit chiar anul trecut.
Ce am făcut eu personal pentru a trece de 5000 euro lunar ca freelancer?
Hai să îți zic într-un paragraf simplu!
M-am asigurat că am o ofertă cu un DIFERENȚIATOR CLAR pe piață – că nu mai face nimeni ce fac eu în modul în care o fac eu (ca să nu las termen de comparație). Și i-am pus un preț pe măsură – dacă nu mai face nimeni ce fac eu, pot să pun ce preț vreau, pentru că nu ai cum să-mi zici că e scump sau ieftin (în comparație cu ce, dacă nu mai face nimeni asta?). Apoi, m-am asigurat prin training intens și prin practică de faptul că serviciile mele LIVREAZĂ la nivelul acelei oferte.
Asta am făcut eu ca să trec la nivelul de 5000 euro lunar din freelancing.
Cum am făcut asta?
Prin mentorat și investiții în educație și în networking cu oameni de TOP, care ajunseseră deja unde doream eu să fiu și puteau să-mi explice pas cu pas cum să ajung și eu acolo. Am investit în mine și în educația mea, pentru a putea ajunge aici.
Am făcut asta lucrând cu oameni care mi-au arătat pas cu pas cum să ajung aici.
Și asta pot face și eu acum cu toți cei care ajung să apeleze la mine. Să le arăt pas cu pas:
- cum să gândească oferta și care să fie beneficiile ofertei lor, pentru a fi unice
- cum să facă prețul să fie accesibil pentru om, chiar dacă discutăm de sume foarte mari de bani
- ce să facă pentru a oferi valoare suficientă și pentru a presta servicii la nivelul acelui preț
Astea trei chestii dacă le înțelegi și le faci…. nu ai cum să nu ajungi cel puțin la 2000 – 3000 euro lunar din freelancing.
Eu am ajuns la mult mai mult decât atât, anul acesta fiind primul an în care am reușit să-mi stabilizez chiar 10.000 euro încasări lunare.
Iar pe același drum ca mine au pornit și alții, care deja au ajuns la 3x, la 5x sau au pornit de la zero și deja sunt la nivelul unui angajat de TOP, doar că ei fac asta singuri, liberi pe drumul lor, pentru visul lor și din pasiunea lor.
Găsești 2 astfel de exemple aici și aici.
Așadar, tu ce ai de gând să faci pentru a ajunge la peste 2000 – 3000 euro lunar ca freelancer?
Dacă deja prestezi servicii zilnic în direcția pe care ai ales-o… și totuși banii nu sunt suficienți…. clienții parcă nu sunt ce îți dorești…. lucrurile tind să meargă din ce în ce mai greu…. ai de ales.
Îți definești clar CE VREI SĂ FACI, CU CINE VREI SĂ FACI și ÎN CE CONDIȚII vrei să faci…. și te pui pe muncă să-ți faci o ofertă premium, cu un preț care să-ți asigure că ești plătit pe măsură. Apoi te pui pe construit rețeaua de clienți în direcția asta.
Sau poți să rămâi în continuare la nivelul la care ești. Într-o piață în care s-a dezvoltat enorm în ultimii ani și care a adus oportunități unor oameni de a câștiga chiar și 100.000 euro anual din confortul propriei locuințe, din pasiunea lor… tu poți să stai să muncești pe 3000 – 4000 lei pe lună…. și să te plângi că nu merge nimic în jur.
E alegerea ta!
Dacă vrei să te ajut să-ți construiești oferta, să îți setezi prețul corect și să îți găsești clienții care te merită, scrie-mi!