O afacere locală nu diferă foarte mult ca activitate de un freelancer. Iar atunci când te gândești cum găsești clienți pentru ea, o să vezi că ambele situații se aseamănă.
De cele mai multe ori, în ambele cazuri, discutăm despre un solo-prenor care dorește să-și facă traiul mai bun, prestând un serviciu sau vânzând o serie de produse pe care le cunoaște bine.
Fiind la început, nu prea are buget de promovare, nu prea are resurse să se dezvolte prin paid advertising, prin urmare va încerca să facă tot posibilul pentru a-și face afacerea vizibilă.
Exact la fel ca un freelancer care încă nu are suficientă vizibilitate și nu are un brand consacrat.
Prin urmare, lucrând cu foarte multe astfel de afaceri, încă de când eram în agenție, am învățat câteva trucuri de promovare care funcționează.
O să îți rezum aici 3 lucruri pe care le poți aplica, dacă ești afacere la început sau dacă ești freelancer și lucrezi pe zona de marketing cu astfel de afaceri.
Ba mai mult, dacă ești freelancer poți aplica astfel de metode chiar și pentru a te promova pe tine și pentru a atrage noi clienți.
Cum găsești clienți ca freelancer sau ca afacere mică, la început de drum
Atunci când te gândești cum să găsești clienți ca freelancer, ia în calcul ceea ce vei citi aici. Am lucrat în marketing ani de zile, cu business-uri mici, aflate la început. Ele nu aveau bugete și resurse de promovare. Prin urmare, trebuiau să se descurce cum puteau.
ȘI CEEA CE AM ÎNVĂȚAT DE LA ELE A FOST MINĂ DE AUR.
1. Pornește întotdeauna în cap cu obiectivul de a-ți crește credibilitatea
Mai întâi determini lumea să interacționeze cu tine și să aibă încredere în tine. Și de abia apoi vinzi. Din 2 motive.
- E mai ieftin
- E prima interacțiune pe care orice om ar trebui să o aibă cu tine, înainte de a cumpăra, înainte de a te contacta, înainte de a face orice. Mai întâi trebuie să te vadă, să vadă cine ești și să înceapă să prindă încredere în tine.
Prin urmare, poți seta o campanie de Facebook Ads (fiind mai la îndemână), setată pe captarea de noi urmăritori. Pentru a atrage oamenii pe pagina ta.
Știu, o să zici că like-urile nu țin de foame. Și e adevărat. Însă fii atent ce poți face cu aceste like-uri.
2. Adresează-te constant audienței tale, pentru a te ține minte și pentru a începe să creadă în tine.
Imediat ce ai terminat campania și ai atras câteva persoane, Facebook îți oferă opțiunea de a seta audiențe personalizate, pe baza celor care deja au interacționat cu tine.
Acele like-uri care au venit la prima reclamă, acum vor fi deja la a doua interacțiune cu tine. Te poți prezenta către ei cu un mesaj personalizat. Încearcă să le mulțumești că ți-au apreciat pagina și eforturile depuse să construiești o comunitate. Și aici le poți cere o adresă de email pentru a comunica în continuare cu ei.
3. Creează relație și vinde-le oamenilor pregătiți. Cu restul continuă să construiești relația!
Odată obținută adresa de email, poți discuta cu ei personalizat, cu fiecare în parte. Și poți să le prezinți produsele tale, serviciile și ce au ei de câștigat dacă lucrează cu tine.
Poți face asta în cel mai direct și personal mod de comunicare, prin email.
Iar dacă vrei să atragi și mai mult oamenii și să legi o relație și mai puternică între clienții tăi și afacerea ta, treci la punctul 4.
4. Discută mereu cu clienții tăi și cere feedback, după care acționează pe baza lui.
Ia-le numărul de telefon. Vorbește cu ei și vezi ce își doresc. Chiar dacă nu au cumpărat din prima de la tine, o vor face în timp, după ce te cunosc mai bine.
Un apel telefonic direct poate face treaba a 100 de reclame. Reclame pe care le vede omul amestecate cu alte câteva sute de la alte branduri care nu vor decât să-i bage mâna în buzunar.
Ce rezultate am avut aplicând această tehnică?
Aceste 4 etape m-au ajutat mereu să mă promovez și eu, ca freelancer, să ajung la cât mai mulți oameni, să-i programez la apeluri și să pot să le vând într-o proporție mult mai mare.
Și m-a ajutat și în colaborările pe care le-am avut, deoarece le-am adus clienților mei o mulțime de programări telefonice, ajutându-i astfel să crească numărul de contacte și clienți în afacerile lor.
Ca idee, am implementat un CRM de măsurare și organizare a apelurilor și mi-am dat seama că, în momentul în care mă aud telefonic cu un potențial client, în 4 din 10 cazuri vând.
Să ai o rată de conversie de 40% este WOW. Gândește-te cum ar arăta afacerea ta, dacă la fiecare 10 oameni care discută cu tine, 4 ar cumpăra ceva.
Ei bine, cam asta face marketing-ul făcut cu cap, luat etapă cu etapă.
Dacă aș fi vrut să vând servicii din prima și lumea nu m-ar fi cunoscut, s-ar fi speriat de mine și de prețurile mele și mi-ar fi închis în nas.
De aceea, mai întâi crești vizibilitatea și brandul, crești interacțiunea oamenilor cu tine, apoi comunici cu ei și îi faci să capete încredere în tine. Iar apoi le vinzi!
În continuare, am alte 3 astfel de flow-uri aplicate de mine la clienții mei.
Vezi și tu ce poți aplica la tine și dă-i bice!
3 modalități prin care să găsești clienți, pe care le-am învățat lucrând cu afacerile mici
De-a lungul anilor, am lucrat cu sute de afaceri mici, locale, aflate la început.
Iată cum să procedezi atunci când îți promovezi afacerea locală pentru a îmbunătăți rezultatele. Și poți folosi asta chiar și pentru a prinde clienți ca freelancer. . După cum ai văzut, principiile sunt aceleași.
Caz 1 – Afacere locală, cu prezență limitată în online (fără website, doar pagină de Facebook)
Etapa 1
– Se realizează în primă etapă o reclamă de interacțiuni cu pagina de Facebook. O campanie care să aducă like-uri la pagină. Setată pe o audiență locală (țintești doar oameni dintr-o rază mică împrejurul locației tale).
– Faci acest lucru pentru a prezenta afacerea unei audiențe reci. Oameni care nu te cunosc și nu vor cumpăra din prima. Însă pot să-ți lase un like la pagină cu ușurință. Like pe care tu îl poți utiliza într-un mod inteligent în a doua etapă.
Foarte important campania va fi de like-uri, nu cu alt obiectiv. Deoarece, neavând site, nu ai instrumente de măsură instalate. Iar în a doua etapă nu ai cum să țintești audiența, decât în baza interacțiunii cu pagina.
Etapa 2
– Formezi o audiență cu toți cei care au interacționat cu pagina. Există o opțiune în Facebook să faci o campanie doar către oamenii care au dat like recent paginii tale și către prietenii lor. Așa că aici îi ai și pe cei din prima etapă.
– Și te adresezi lor cu o campanie de trafic, dar orientată către messenger. Cu alte cuvinte, vei realiza o campanie de mesaje către pagina de Facebook.
Etapa 3
– Dacă dorești să automatizezi mesajele de vânzare, aici poți construi un chatbot. El preia toate conversațiile generate de campania de la etapa 2 și poartă clientul printr-un flow personalizat de mesaje cu scopul de a-l converti.
– Dacă nu vrei chatbot, aici începi tu să discuți cu fiecare om în parte și să îi vinzi.
Caz 2 – Afacere locală cu site online + pagină de Facebook
Etapa 1
– Realizezi o campanie de interacțiuni cu o postare de pe pagina ta. Indicat să faci chiar pe mai multe postări care sunt de interes pentru publicul tău țintă.
– Faci asta pentru a crește social proof-ul pe acea postare / pe acea serie de postări. Pentru a aduna comentarii, distribuiri, like-uri. Și pentru a crește gradul de încredere a oamenilor în brandul tău.
Etapa 2
– Toți oamenii care au interacționat cu postările, vor fi adunați prin Pixel (instrumentul de măsură) într-o audiență nouă. Către ei vei trimite o reclamă de trafic (vizite pe site).
– Folosești aici o tehnică numită post ID, pentru a aduna toate reacțiile și pentru a beneficia de încrederea acordată brandului în prima etapă. Mergi cu aceleași reclame aici. Sau cu cea mai bună reclamă din ele (cea cu cele mai multe interacțiuni).
– Campania de trafic va duce pe o pagină de prezentare a serviciilor tale. E indicat să ai o serie de landing page-uri. Să fie personalizate în funcție de etapa de vânzare în care se află clientul.
Foarte important pagina asta trebuie să îndeplinească rolul unui squeeze page. Adică să facă rost de datele de contact ale vizitatorilor.
– Aici familiarizezi audiența cu serviciile tale și obții datele potențialilor clienți. Pentru a le putea comunica mai departe oferte.
Etapa 3
– Pe baza datelor pe care le-ai captat, poți începe etapa de vânzare. Poți face asta în mai multe moduri: comunicare prin email + SMS sau programare telefonică. Totul în funcție de datele pe care le ai.
– Apoi, adaugi o campanie de remarketing pe întreaga bază de date. Poți folosi baza de date cu email-uri ca audiență în Facebook. Iar această campanie va fi orientată spre vânzare. Asta poate fi programarea la sediul tău sau cerere de ofertă online. În funcție de cum ai tu website-ul.
Caz 3 – Afacere locală cu prezență foarte bine întipărită în mintea clienților. Branduri locale cunoscute.
Etapa 1
– Pleci la drum cu o campanie locală de awareness. Există obiectiv de Facebook pentru asta. Această campanie să ia în calcul locația fizică și să arate DOAR potențialilor clienți din zona ta reclamele.
– Aici poți crea reclame diferite: cu oferte, promoții, dar și generale: cu program de lucru, locație – cu buton de GPS, cu afișare a numărului de telefon pt contact etc.
Etapa 2
– În același timp în care rulezi campanii de awareness sau după ce finalizezi etapa 1, poți începe să rulezi campanii de Store Traffic pe baza locației tale. Acestea sunt campanii speciale pe care le poți face din Facebook și Google.
– Te poți adresa tuturor celor din zona ta, dar aici poți restrânge audiența doar la cei care au interacționat deja cu pagina ta în etapa 1. Vei face practic remarketing către ei.
Etapa 3
– Poți reținti cu trafic către site sau campanie de conversie (pe un formular de cerere ofertă sau programare sau ce urmărești tu pe site) toată audiența formată în baza etapelor 1 și 2.
Desigur, pentru a face toate acestea, ai nevoie de experiență cu platformele Facebook și Google. De aceea, poți să-mi scrii mie. Poți vedea ce rezultate am avut în agenție cu astfel de campanii. Uite aici: www.inboundconsulting.ro.
Eu te pot ajuta să înțelegi cum să găsești clienți ca freelancer sau pentru afacerea ta aflată la început de drum.
De asemenea, poți învăța cum să găsești clienți și din cursul nostru de frelancing.
Îl poți achiziționa de aici.